În multe familii, mai ales cele cu doi sau mai mulți copii, se strecoară, adesea neintenționat, o greșeală subtilă, dar profund dăunătoare: comparația între frați. „Fratele tău e mai cuminte decât tine” sau „Sora ta înțelege Matematica, tu de ce nu poți?” sunt replici aparent inofensive, dar care lasă urme adânci în sufletul unui copil.
Specialiștii în parenting trag un semnal de alarmă: astfel de afirmații nu motivează, ci inhibă. În loc să încurajeze progresul, ele cultivă nesiguranța, rivalitatea și frica de eșec. Copiii încep să creadă că nu sunt suficient de buni, că trebuie să se conformeze unui standard care nu le aparține și că iubirea sau validarea părinților este condiționată.
Consecințele nevăzute ale comparațiilor
Compararea frecventă a copiilor între ei generează mai mult decât o simplă nemulțumire trecătoare. Potrivit unui studiu publicat în 2024, expunerea repetată la astfel de practici poate duce la scăderea stimei de sine, inhibarea creativității și dificultăți în explorarea propriei identități. Mai grav, aceste traume emoționale pot persista până la maturitate, afectând alegerile de carieră, relațiile personale și sănătatea mintală.
Preeti Bhandary, expert internațional în parenting, subliniază că fiecare copil are darurile lui unice: „Unul poate fi excelent la studii, altul la muzică sau sport. Când îi comparăm, nu facem decât să le anulăm unicitatea și să le tăiem aripile.”
Rivalitate în loc de solidaritate
Fiecare comparație este, metaforic, ca un pistol de start într-o cursă în care copiii sunt puși să concureze unii împotriva altora. În loc să se vadă ca aliați în explorarea vieții, frații devin rivali. Se nasc resentimente, gelozii și o atmosferă tensionată în familie.
Copilul „favorit”, cel lăudat și ridicat pe un piedestal, resimte presiunea de a performa constant. Pe de altă parte, copilul „mai puțin bun” se simte descurajat, inferior, învățând că valoarea lui depinde de cât de bine se ridică la standardele altcuiva.
„Copiii altora” – mitul distructiv al perfecțiunii
Modelul comparației nu este specific doar familiilor din România. În multe culturi, în special în Asia de Est, comparația cu „copiii altora” este o practică frecventă. Un raport chinez din 2022 a identificat expresia „Uită-te la X ce cuminte e” drept una dintre cele mai detestate de către copii. Această atitudine nu doar că nu ajută, dar creează o prăpastie între părinți și copii, unde dialogul sincer și sprijinul necondiționat sunt înlocuite de critică și presiune.
Cum putem rupe cercul vicios
Schimbarea vine din conștientizarea efectelor pe care le au vorbele noastre asupra copiilor. În locul comparațiilor, părinții pot încuraja dezvoltarea individuală, celebrarea diferențelor și susținerea intereselor unice ale fiecărui copil. Nu este nevoie ca toți să exceleze în același domeniu, ci să fie încurajați să descopere ce îi face fericiți.
Crearea unui mediu sigur, în care copiii se simt acceptați, ascultați și sprijiniți necondiționat, este esențială pentru a cultiva o stimă de sine sănătoasă și o relație armonioasă între frați.
Fiecare copil este un univers aparte. Comparându-i, le închidem orizonturile, îi punem într-o competiție inutilă și le slăbim încrederea în sine. În loc să-i obligăm să devină cineva ce nu sunt, haideți să le oferim libertatea de a deveni cine vor să fie. În final, cel mai prețios dar pe care îl putem oferi copiilor noștri este acceptarea necondiționată.
Sursă foto - India Picture / Shutterstock
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Când deschizi ochii la ce se întâmplă, nu-i mai poți închide la loc – despre vot, frică și misoginie cu Ada Maria Ileana
De ce ajung femeile din România la psiholog. ”Trăim într-o cultură în care femeia e învățată să pună nevoile celorlalți înainte”
Metroul bucureștean scurtează drumul spre prevenția cancerelor asociate infecției cu HPV
“Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân