Apa naturală este, în esență, apă provenită din surse subterane, cum ar fi izvoarele sau forajele, și ajunge la consumator fără a fi trecută printr-un proces complex de purificare. Este apreciată pentru gustul său plăcut și pentru conținutul natural de minerale, care pot contribui într-o anumită măsură la echilibrul nutrițional. Totuși, calitatea ei poate varia în funcție de zonă, de sezon și de condițiile de mediu.
Pe de altă parte, apa osmozată este rezultatul unui procedeu tehnologic numit osmoză inversă. Prin acest procedeu, apa provenita din retea sau din surse subterane este filtrată în profunzime, eliminându-se pe langa impuritati si cotaminanti precum clorul, nitrații, nitritii, metalele grele și chiar urmele de pesticide sau medicamente. Rezultatul este o apă extrem de pură ce prezinta o mineralizare cuprinsa intre 5 si 15 mg/l, lipsită de mirosuri sau gusturi neplăcute, sigură pentru consumul zilnic. Unii consumatori ar putea considera că gustul ei este prea neutru, mai ales dacă nu este remineralizată, însă pentru mulți acest aspect este un semn clar al purității.
Procedeul de osmoză inversă este unul dintre cele mai eficiente metode de purificare a apei. Pe de alta parte, un dezavantaj al acestui procedeu il constituie faptul ca pe langa indepartarea clorului, pesticidelor, metalelor grele sau contaminatilor microbiologici, se inlatura mineralele naturale benefice organismului aflate în apă, precum calciul, magneziul potasiul, sodiu. Astfel, rezultatul este o apă extrem de curată, dar complet demineralizată.
Deși apa poate fi remineralizată după filtrare – prin adăugarea controlată a unor săruri minerale – este important de știut că mineralele adăugate nu sunt întotdeauna asimilate de corp la fel de eficient ca cele continute în mod natural în apă. Acest lucru se datorează în mare parte formei chimice în care ele sunt introduse (de obicei saruri), dar și faptului că organismul uman preferă să își ia majoritatea mineralelor esențiale din alimente, unde ele vin „însoțite” de enzime și cofactori naturali care facilitează absorbția.
În plus, unele studii și nutriționiști atrag atenția că consumul exclusiv și pe termen lung de apă complet demineralizată poate duce la dezechilibre minerale ușoare în organism, mai ales dacă dieta este săracă în nutrienți sau dacă apa reprezintă o parte importantă din aportul total de minerale.
Apa de izvor Cumpana este extrasă de la mare adâncime – 210 m, iar puritatea ei este menținută datorită filtrării realizate in mod natural de straturile geologice succesive, pe care apa le străbate de la suprafata până la locul de extragere. Fiind microbiologic pură - nu se intervine cu nimic asupra compozitiei orginare: nu este tratată cu clor sau alte substanțe chimice, nu conține conservanți sau dezinfectanți, nu este osmozată și nu este carbonatată.
Calitatea apei de izvor Cumpăna este garantată prin teste periodice riguroase. Laboratoare independente analizează constant compoziția și puritatea apei, asigurându-se că aceasta îndeplinește cele mai înalte standarde de calitate. Certificările obținute de-a lungul anilor, naționale si internaționale, atestă angajamentul companiei față de excelență și siguranță.
Cu un raport echilibrat de minerale și un PH de 8.2, apa de izvor Cumpăna este o apă ușor alcalină, cu pronunțate calități antioxidante, protejând astfel celulele împotriva efectelor dăunătoare ale factorilor externi, bogată în minerale esențiale precum calciu, magneziu, potasiu si sodiu, elemente vitale pentru buna funcționare a organismului.
Îmbutelierea este realizată în bidoane fabricate din policarbonat/tritan, un material stabil comparativ cu PET, cu o structură apropiată de cea a sticlei, studiile arătând că particulele materialului nu migrează în apă.
Alegerea între cele două tipuri de apă nu ar trebui să pornească de la o dezbatere rigidă, ci de la nevoile personale și contextul în care aceasta este consumată. Pentru unii, apa naturală este o alegere familiară, cu un gust pe care îl asociază cu prospețimea muntelui sau copilăria la bunici. Pentru alții, apa osmozată este un pas firesc spre un stil de viață modern, conștient și atent la detalii. Indiferent de alegere, cel mai important lucru rămâne hidratarea constantă, informată și adaptată fiecărei persoane în parte.
Frica de stomatolog, o realitate ignorată: 75% dintre români se plâng de o sănătate orală proastă - sau foarte proastă
Între un copil de 14 ani și un bărbat de 40 de ani NU există o relație de iubire. Nu a fost o poveste de dragoste. A fost abuz.
SOS Satele Copiilor organizează a treia ediție a festivalului de bine FestiSAT
Doar un sfert dintre români redirecţionează 3,5% din impozitul pe venit către un ONG, deși este gratuit!