Moșii de vară –Întoarcerea strămoșilor. Cei care au fost... sunt. În noi. Iar prin iubire și pomenire, îi aducem din nou acasă

Există o zi în care cerul pare mai aproape. O zi în care timpul se pleacă în fața inimii și sufletul se face pridvor pentru cei care nu mai sunt. Moșii de vară nu sunt doar o pomenire a morților – sunt o aducere aminte a vieții. A celor care ne-au iubit, ne-au crescut, ne-au lăsat moștenire chipul, sângele, cuvântul și tăcerea. O zi în care nu uităm. O zi în care dorul se face rugăciune.

Această zi, în care pomenim neamul nostru întreg, nu e despre moarte. E despre urmele vieții. Despre chipurile care ne-au privit cu dragoste necondiționată, despre mâinile care ne-au ținut de mână când învățam să mergem, despre glasurile care ne-au legănat somnul cu povești și rugăciuni. Despre cei pe care i-am iubit și care au trecut, rând pe rând, în cealaltă lume, dar au rămas în noi. Pentru că iubirea nu pleacă. Se mută în memorie, în gesturi, în cuvinte rostite fără să știm de unde le știm, în felul în care privim cerul sau ne rugăm când nimeni nu ne vede.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Moșii de Iarnă, ziua celor care nu se uită. Ce se împarte în Sâmbăta Morților, ce să (NU) faci pentru sufletul adormiților Duminica Floriilor - Semnificație, tradiții și obiceiurile de sărbătoare în România Fragment în exclusivitate din cartea Cum să porți orice, de Kay Barron: Puloverele sunt o alegere minunată pentru a experimenta!

Pe prispa sufletului nostru stau mulți „buni” cu baticul legat la ceafă și cu mâinile mirosind a busuioc și mămăligă. “Buni”, așa cum le puneam cândva, cu naturalețea copilului care iubea fără să știe că va veni și ziua despărțirii. Părinți care ne-au învățat ce înseamnă jertfa, străbunici pe care poate nu i-am cunoscut, dar care trăiesc în noi prin sângele, ochii sau firea noastră. Bunicul, sprijinind cu un băţ obosit pașii timpului, dar cu ochii limpezi și adânci, ca o fântână în care am învățat ce e răbdarea. Mama, tata, frați, surori, rude care ne-au ținut în brațe sau doar în gând. Trecutul nostru viu, pe care nici moartea nu l-a stins.

Foto: Kittyfly /Shutterstock Cum să îngrijești păturile din lână pentru o durată de viață mai lungă Istoria Micului Trianon și viața tumultoasă a Prințesei Alice Cantacuzino Poezie de Crăciun - Cele mai frumoase versuri pentru sărbători în poezii de Crăciun scurte și poezii cu Moș Crăciun

Moșii sunt despre rădăcini, despre o întoarcere acasă. Nu în casele de altădată, ci în noi înșine. Despre neamul nostru întreg, cu bune și cu greșeli, dar al nostru. Sunt despre sângele care nu se uită. Sunt despre cei care au fost înainte și care, deși nu-i mai vedem, continuă să existe în noi – în felul cum zâmbim, în felul cum ne rugăm, în cum iertăm sau cum iubim. Sunt despre nume scrijelite pe cruci, dar și pe suflet.

Când ducem colivă, vin și lumânări la biserică, nu dăm doar de pomană. Dăm înapoi un strop din dragostea primită. Aprindem o lumină nu doar în cimitire, ci și în adâncul nostru, acolo unde locuiește dorul cel sfânt. Îi strigăm pe nume, le pomenim faptele, le iertăm rătăcirile, le mulțumim. Și ei, din lumea nevăzută, ne ating cu o adiere de amintire, cu o pace care nu poate fi spusă, doar simțită.

Sărbătoare 14 octombrie: Sfânta Parascheva Cum le răspundem copiilor atunci când ne întreabă dacă Moș Crăciun există cu adevărat

În ziua Moșilor, punem la masă sufletului nu doar mâncare și vin, ci și lacrimi, dor, rugăciune, iertare. Ne aducem aminte de cine am fost, ca să nu uităm cine suntem. Pentru că fără rădăcini nu e viață, ci doar trecere. Și atunci când ne întoarcem, chiar și pentru o zi, cu gândul și inima către ei, facem mai mult decât o pomenire – refacem legătura nevăzută dintre lumi.

Această sărbătoare e o taină. O adunare a iubirii de dincolo și de dincoace. Un pod de dor între cei vii și cei plecați, între trecut și prezent. E un fel de a spune: „Nu v-am uitat.” E un fel de a primi, înapoi, o fărâmă de binecuvântare.

În această zi, nu doar noi ne gândim la ei. Ci și ei, din lumea nevăzută, se apropie. Poate nu-i simțim cu toții în același fel, dar inimile noastre știu. Uneori e doar o adiere ușoară când ne e dor, o liniște care coboară peste noi ca o mângâiere. Alteori e o lacrimă care nu doare, ci curăță. O prezență discretă, dar vie. Asta înseamnă să iubești pe cineva care nu mai e: să-l ții viu în inimă și să-l aduci înapoi, prin amintire, mai aproape decât ar putea fi vreodată prin trup.

Moșii de vară nu sunt despre trecut. Sunt despre o continuitate nevăzută între noi și cei care au fost. Despre cum nimic nu se pierde atunci când e păstrat cu iubire. Despre cum, chiar și pentru o zi, putem să ne întindem din nou spre ei cu recunoștință, iertare și dor. Și poate tocmai atunci, în tăcerea aceea caldă dintre lume și suflet, îi simțim aproape, nu ca pe niște umbre, ci ca pe o lumină moale care ne cuprinde fără să o vedem.

Neamul nostru, cu toate ale lui – bune, grele, simple sau complicate – e temelia pe care stăm. Nu putem fi întregi dacă nu ne cunoaștem rădăcinile. Iar Moșii ne amintesc, în cel mai profund mod, că nu suntem singuri. Că purtăm în noi o întreagă poveste. Că suntem, fiecare, o fărâmă dintr-un șir nesfârșit de vieți, iubiri și destine. Și că, prin pomenire, prin lacrimă, prin rugăciune, prin iubire, aducem acea poveste înapoi, chiar dacă doar pentru o zi, dar una care străbate dincolo de timp.

Cei care au fost... sunt. În noi. Iar noi, prin iubire și pomenire, îi aducem din nou acasă.

Foto fr si main: HerArt Irene /Shutterstock

---

---